marți, 24 august 2010

Mogulul rau, jurnalistul bun si statul ipocrit

Intre doua drumuri senzationale ale domnului Dan la DNA, jurnalisti din diverse trusturi afla ca au ramas fara job sau ca le-a mai scazut salariul. Mogulul strange cureaua si pastreaza doar ce e mai bun... pentru el. Balastul trebuie aruncat.

Si ziaristul ramas pe drumuri
ce face? Si aici ma refer la cei care fac munca de jos, merg pe teren sau strang informatii pentru anchete. Haideti sa vorbim despre ceva concret, nu despre analize "destepte" despre starea presei romanesti.

Intrucat am lucrat acolo, voi da exemplu cazul ZIUA, cotidian national inchis la inceputul lui ianuarie 2010. Cei care munceau aici nu isi mai luasera banii la timp din octombrie 2009, asadar, in curand, in septembrie, se implineste un an de la prima luna muncita si neplatita. Atmosfera, odinioara vestita in breasla pentru bunadispozitie si dragul cu care oamenii veneau la redactie, s-a schimbat, din ce in ce mai rau. Odata disponibilizati, oamenii au incercat sa isi gaseasca de lucru in alta parte. In noua luni de zile, foarte putini au reusit sa se lipeasca de vreo publicatie. Restul? Cativa s-au reprofilat, dar cei mai multi traiesc din mici colaborari, care, si asa remunerate prost, se platesc sau nu la timp. Majoritatea au datorii, la banci sau la cunostinte, pe care nu au nicio idee cand si le vor achita. Asta e realitatea!

Cei ramasi in breasla traiesc cu frica in san. Fiecare zi fara anunt de reduceri
e una castigata!

Cine-i de vina pentru ce se intampla?

Mogulii zic ca statul, statul zice ca moguluii, jurnalistii dau vina pe ambii.

Sa analizam.

Facatorii de presa acuza acum statul ca le impoziteaza drepturile de autor. Pe de alta parte, sunt nemultumiti ca mogulul ii plateste cu salariul minim pe economie pe cartea de munca, iar restul de bani vin pe drepturile de autor. Ca daca vreodata vor ajunge la pensie nu vor avea din ce sa traiasca. Care sa fie solutia?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu