marți, 24 august 2010

Flutur: Se intenţionează în 2011 reducerea cu până la 20% a decalajului din salariile publice

Vicepreşedintele PDL Gheorghe Flutur a declarat, luni, că liderii partidului au discutat în BPN despre legile din domeniile salarizării publice şi pensiilor, menţionând că pentru 2011 se intenţionează, în funcţie de resurse, să se recupereze cu până la 20% decalajul apărut în salariile bugetarilor.

Conducerea PDL a discutat, luni, despre proiectul legii pensiilor, considerat "prioritate de grad zero", ce trebuie să intre în dezbaterea Parlamentului în următoarele 15 zile, a declarat Flutur, după şedinţa BPN, precizând că o altă prioritate este noua lege cadru a salarizării.

"S-a discutat proiectul legii pensiilor, prioritate de grad zero pentru noi, care urmează în următoarele 15 zile să intre în dezbaterea Parlamentului şi are ca scop corectarea deficitului la Bugetul Fondului de Pensii, acesta fiind de 13 miliarde de lei în 2011", a precizat Flutur.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu