marți, 13 iulie 2010

Raport ONU: numarul tinerilor infectati cu HIV, in scadere in Africa.

Numărul tinerilor infectaţi cu HIV a scăzut în 16 dintre cele 25 de ţări africane cele mai grav afectate de virus, potrivit unui raport al ONU citat de Agerpres. Astfel, numărul cazurilor de infectaţii cu HIV a scăzut cu cel puţin 25% în 12 ţări. În Kenya, rata infectării în rândul tinerilor cu vârste între 15 şi 24 de ani a scăzut în zonele urbane de la 14% în 2000, la 5,4% în 2010.

Scăderea ratei infectării cu HIV coincide cu o schimbare în comportamentul sexual, precum întreţinerea de relaţii cu mai puţini parteneri sau folosirea sporită a prezervativelor, precizează ONU SIDA. Agenţia ONU nu a precizat dacă recenta scădere a fost cauzată de noua orientare recentă a politicilor ONU, care s-au axat în trecut în primul rând pe achiziţionarea de medicamente

pentru tratarea SIDA şi abia apoi pe prevenirea infectării.

Unii experţi susţin însă că schimbarea de strategie a Agenţiei Naţiunilor Unite vine prea târziu şi are efecte reduse. Datele ONU se bazează pe sondaje în rândul populaţiei şi folosirea de modele matematice şi au o marjă de eroare semnificativă. De asemenea, datele obţinute furnizează noi dovezi că răspândirea SIDA şi-a atins apogeul în urmă cu peste un deceniu şi că în prezent maladia este în declin.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu