marți, 13 iulie 2010

În fiecare lună, în Europa zeci de iranieni devin creştini

Iranienii care locuiesc în ţări străine, vin dintr-o ţară care pare a fi foarte religioasă şi în care nu există nici o separare între religie şi politică. Mulţi dintre aceşti oameni au suferit din cauza mâinii brutale şi ofensive a Islamului din ţara lor.

Oricine care a experimentat astfel de opresiuni dictatoriale caută să fie eliberat de aceste lucruri la prima ocazie ivită. (FCNN)

Potrivit cu rapoartele primite de la Reţeaua de Ştiri Creştine Farsi (FCNN), o agenţie de ştiri germană, de încredere, numită DW, într-un raport recent a dezvăluit faptul că 40 de iranieni care locuiesc în Germania s-au convertit recent la creştinism şi au fost botezaţi în oraşul Hanovra.

Aceste ceremonii de botez au fost efectuate atât în limba germană cât şi în limba farsi.

Raportul de ştiri precizează de asemenea, că în fiecare lună zeci de iranieni refugiaţi şi rezidenţi în Germania se convertesc oficial la creştinism, dar acest eveniment din Hanovra este primul de acest gen în care un mare grup de iranieni convertiţi, s-au botezat împreună.

FCNN a raportat recent un eveniment similar în Suedia, unde 13 iranieni au fost botezaţi, printre ei fiind şi un bărbat în vârstă de 83 de ani.

Să mulţumim Domnului pentru sufletele care s-au pocăit şi să ne rugăm ca Dumnezeu să le mărească credinţa şi să rămână lângă El până la sfârşit. Să ne rugăm pentru poporul iranian ca Dumnezeu să se atingă de ei şi să se pocăiască. Să ne rugăm pentru misionarii care lucrează în astfel de ţări musulmane şi pentru creştinii care trăiesc acolo.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu